Nisipul se scurge printre degete. Timpul se târăște ca o reptilă bătută de soare. Vara asta e plină de lumini și umbre. Gândurile se adună în cârduri. Stoluri, de fapt. Cuvintele nu mai trezesc imagini. Mă opresc și le respir. Una câte una, ideile se aliniază frumos la apel. Selecția este dură. Ce se întâmplă cu ideile pe care le resping? Oare unde ajung?
Am închis geamurile deși e caniculă astăzi. Vecinul de jos face friptură la grătar. Bate o briză molcomă. O ghicesc din mișcările languroase ale copacilor. Mă pierd pentru o clipă în dansul lor hipnotic. În casă se aud bătăile ritmice ale ceasului din bucătărie. L-am cumpărat de la un târg de vechituri. Secundele mi se scurg printre gânduri ca firele de nisip. Liniștea clipei mă învăluie într-un nor protector. Cerul de catifea intră în cameră prin fereastra închisă. Nu avem obloane la geam.
Mintea construiește castele de nisip. Apoi tot ea le dărâmă ca să o ia din nou de la capăt. Fiecare idee e un nou început de drum. Fiecare drum duce la aceeași destinație. Totul este deja înăuntru. Nu avem ce căuta în afară...
No comments:
Post a Comment