„Când suferi de autism nu eşti niciodată liber. Asta pentru că eşti un
altfel de fiinţă umană, una născută cu simţuri primitive. Noi cei cu autism
suntem înafara curgerii timpului, nu ne putem exprima şi suntem purtaţi prin viaţă
de corpurile noastre. Dacă ne-am putea întoarce în timp la momentul creaţiei –
atunci am putea fi la fel de liberi ca voi ceilalţi.
Cu toţii iubim natura. Ne plac copacii şi florile şi tot ce găsim sub cerul
liber. Dar în realitate pentru persoanele autiste natura este la fel de
importantă ca viaţa însăşi. Motivul este acela că atunci când contemplăm natura
primim un fel de permisiune să trăim în lume şi corpurile noastre se umplu de
energie vitală. Oricât de mult ne ignoră şi ne resping cei din jurul nostru,
natura ne îmbrăţişează şi ne acceptă necondiţionat.
Măreţia naturii se află în plante şi-n copaci. Verde înseamnă viaţă. De
asta ne place atât de mult să ieşim în natură.”
Naoki Higashida „Motivul pentru care sar”
Ce înseamnă să fii autist? In „Motivul pentru care sar,” Noaki Higashida
răspunde la 58 de întrebări puse de scriitorul David Mitchell, al cărui fiu
suferă de aceeaşi boală.
Cartea este scurtă, dar am citit-o încet. Fiecare cuvânt mi se părea că a
avut de străbătut ani lumină până să ajungă la mine. Intr-o zi am s-o recitesc
pentru că o singură lectură nu mi-a fost de-ajuns ca să înţeleg.
La final am rămas cu o impresie puternică. Vocea băiatului de 13 ani mi-a
părut mai degrabă cea a unui bunic care-şi scrie memoriile cu migala unui autor
de miniaturi. Nu am găsit în paginile scrise de el nimic din depresia
adolescentului neînţeles. In locul ei am simţit o inocenţă aproape
nepământească şi m-am gândit că dacă îngerii ar scrie, aşa ar suna poveştile
lor.
După ce am închis cartea am desenat. Rezultatul este aici. Culori, sunete
imaginare, mirosuri şi un fel de zbucium interior. Pe toate le-am adunat în
câteva linii. Apoi am ieşit să mă plimb pe sub teii înfloriţi şi am încercat
să-mi imaginez cum este să fii prizonier în propria minte.
Nu cred că am să ştiu vreodată cum se simte Naoki cu adevărat, dar mă bucur
că am putut să pătrund în lumea lui prin această carte pe care nu pot decât să
o recomand ca pe o lectură absolut fascinantă.
Umor, capacitate analitică şi o imaginaţie debordantă. Toate se regăsesc în
mintea unui adolescent incapabil să comunice fără ajutorul unui tabel conţinând
simbolurile limbii japoneze care a fost special creat pentru el.
E atât de uşor să crezi că dacă o persoană nu poate comunica, aceasta nu
are o viaţă interioară la fel de complexă ca a oricăruia dintre noi. Autorul
cărţii spulberă acest mit şi construieşte o imagine nouă asupra realităţii
văzută prin ochii lui.
