Sunt şi atât. Nu e nevoie de nimic mai mult. Respir adânc şi tastez cuvinte fără să mă gândesc de două ori la ce scriu. Mă emoţionez din cele mai neînsemnate lucruri. Plâng fără să ştiu de cele mai multe ori de ce. Râd din aproape orice, chiar dacă nu e o glumă. Imi place că visele mele sunt în culori, dar nu prea mi le amintesc în detaliu.
Călătoresc. Trec dintr-o lume în alta şi mă minunez cât de multe lucruri mai am încă de văzut. Oamenii mă fascinează şi mă intrigă enorm. Puţine lucruri pe lumea asta mi se par clare din prima. In general sunt în ceaţă. Am nevoie de timp ca să procesez ce mi se întâmplă. De asta caut timp ca să scriu, să desenez, să pictez, să umblu, să mă uit la oameni, să mă ascund de ei şi să fiu în mijlocul lor aproape în acelaşi timp, să citesc printre rânduri şi să cred.
Am nevoie să cred că fiecare din noi are un rost pe lumea asta, chiar dacă nu ne-a fost revelat încă. Pe al meu încă îl mai caut. Căutarea m-a adus pe o insulă... plină de oameni, nicidecum pustie. Am luat cu mine două valize şi un cap plin de idei. Pe cele mai multe a trebuit să mi le schimb... cu altele.
Uneori viaţa mea aici e ca un carusel. E un miracol că sunt, că supravieţuiesc şi că pot să mă bucur de cele mai mici lucruri ca un motan sătul care toarce la soare.
No comments:
Post a Comment