Sper că scrisul e ca mersul pe bicicletă. Ciudată analogie, mai ales că eu nu am învățat să merg cu bicicleta. Cuvintele se leagă greu, ca o maioneză stricată. Degetele se opresc deasupra tastaturii și mintea o ia razna pe câmpii. Scriu, șterg, recitesc. Nu îmi e clar ce vreau să spun. De undeva din interior ideile strigă într-o limbă străină. Perseverența e mama succesului, îmi spun. Tare m-aș opri acum. E târziu și mi-e somn. Mâine încep iar lucrul... Poate că despre asta am vrut să scriu. Pofta vine mâncând... O dată ce ajung la școală o să simt că mi-a lipsit, dar până atunci mai e o noapte, un răgaz ce pare acum fără sfârșit.
No comments:
Post a Comment